Adevarul care ne sugruma si noi nu facem nimic

Traim uitand ca azi poate fi ultima respiratie, ultimul sarut. De multe ori adormim tristi, fara sa fi spus te iubesc persoanei care locuieste la noi in suflet. Regretam apoi ca ne-am refuzat o ultima imbratisare. Alteori, certurile si ambitiile ne impiedica sa iertam si sa zambim. Asta vrem cu adevarat sa fie ultimul lucru facut atunci cand maine uita sa mai soseasca? In loc sa ne facem comori din ce e frumos, suntem prea ocupati sa acumulam efemerul.Suntem bolnavii de serviciu. Nu ne mai bucura nimic. Alergam cu mintile goale dupa maruntisuri de care uitam in cateva minute. Am devenit oameni goi, dominati doar de ambitii, de dorinta de o falsa putere. Nu realizam ca singuri ne transformam in personajele unui teatru absurd in care chiar si spectatorii lipsesc. Se sting reflectoarele, cade cortina si nimeni nu-si mai aminteste de noi.

Unde sunt duminicile in familie, cu bucuria la noi la masa? Cu placerea de a sta impreuna uniti si fericiti? Mancam la fast food cu toate ca avem sarmale in frigider, o ciorba buna sau o tocanita. Vrem sa fim priviti cand mancam si sa defilam pe o scena cu ultima tinuta cumparata recent la reduceri. Mancarea din frigider o aruncam apoi la gunoi, fara sa ne gandim macar pentru o clipa pentru cati cina a constat intr-o coaja de paine si o lingura de coliva acrisoara, de la atata stat pe pervazul de la fereastra la rece.

Lucrurile simple, normale, sunt raritati si ne uimesc. Ce e pozitiv ne plictiseste. Cum sa traim fara barfe si intrigi? Ne umplem sufletul si mintea cu crime si violuri la stirile de la ora 5, asteptam sa il vedem pe pedofilul de la ora 5. Inainte ne uitam la Ceaiul de la ora 5. Era frumos…cu muzica, povesti frumoase de viata, oameni zambind… Acum si emisiunile concurs, daca nu au samanta de scandal nu fac audienta, asa ca se improvizeaza o cearta. Prea multa falsitate si rautate ne ocupa existenta.

Uitam sa traim frumos. Ne certam intre noi din nimicuri chiar daca ne unesc idealuri comune. Am inceput sa credem ca daca facem un imprumut la banca pe viata ca sa ne luam o casa, o masina, orice, devenim fericiti. Gresit, dragii mei! Gresit! Nu facem altceva decat sa incercam sa cumparam fericire, devenind treptat clienti fideli ai farmaciilor. Eu in nici o tara nu am vazut atatea reclame la televizor pentru medicamente. Chiar suntem un popor bolnav cronic?

Saracia in lux este un alt paradox al societatii noastre. Se duc numeroase persoane sa ridice ajutoarele sociale sau alimentele date familiilor cu venit mic, cu masini scumpe. Si nu putine sunt cazurile. Cati nu sunt cei care prefera sa stea pe banii statului decat sa aiba un servici, pe ideea ca „merge si asa” sau ca decat sa am un sef si un program fix, mai bine sparg seminte la scara blocului? Dar roamanul are tv hd si telefoane mobile scumpe, chiar daca nu are ce sa puna pe masa copiilor seara. Pustoaicele fac liveuri pe fb mai mult dezbracate si fac dansuri sexy in extazul barbatilor care le privesc. Nu va mai lasati copilele sa fie femei cand nu au apucat inca sa fie fete, ca apoi va plangeti ca sunt agresate! Fiti parinti prezenti! Educati-va chiar pe voi, ca sa le puteti fi apoi exemplu!

Ne golim sufletele pe zi ce trece si nu realizam cum ne irosim viata… Cum puteam fi fericiti jucand pititea in fata blocului si asteptand Cascadorii Rasului? Ii mai tineti minte? Azi glumele fara vulgaritate nu prea mai fac sa rada pe nimeni… Teleenciclopedia v-o mai amintiti? Dar programele de Revelion? Primeam de Craciun o portocala si eram fericiti punand cojile pe caloriferul dezmortit, ca sa miroasa a sarbatoare. Aveam televizoare alb negru si ne uitam la bulgari la meciuri si filme. Astazi ne plictiseste totul. Aveam casete pe care le dadeam de la unul la altul, cu formatia Phoenix, sau discuri cu Cenaclul Flacara. Imi amintesc de carnetelele cu versurile de la cantece si spectacolele improvizate in scara blocului, ca avea ecou. Azi piratam orice, cu toate ca nu ascultam. Si citeam… Venea un domn la noi acasa, un anticar batran si cand isi desfacea valiza cu carti, parca vedeam o comoara. Paginile alea ingalbenite tineau in ele o lume intre coperti rupte, pe care le lipeam cu grija.

Suntem pe fuga spre ultimul drum. De ce? Cine ne alearga? Nu poti sa joci prinsea cu viata, pentru ca moartea este mereu cea care invinge.

1 Vizualizări