Ce nu fac niciodata pe fuga

Traiti pe fuga. Mancati pe fuga. Invatati pe fuga. Va distrati pe fuga. Va jucati cu copiii pe fuga. Va ascultati parintii cand imbatranesc singuri, tot pe fuga. Va odihniti pe fuga. Si ajungeti intr-un final sa respirati pe fuga, obositi insa de atata irosire a ceea ce voiati sa fiti dar nu ati reusit pentru ca erati mereu pe fuga.

Ne nastem plangand, de parca am sti ca smulgerea din prima noastra casa, pantecul mamei, este intreruperea linistii care ne veghea. Ritmul batailor inimii noastre si a mamei ne era cantec de leagan. Cred ca atunci, inca nenascuti, eram cu adevarat fericiti. Viata ne devine apoi un dans printre umbre si chipuri, cu gratia unui balet rusesc, sau cu pasiunea unui tango argentinian.

Cand invatam sa mergem o facem fugind. Primii pasi sunt cautarea echilibrului in fuga. Apoi, jocurile copilariei sunt marea majoritate construite tot pe fuga. Sa fie oare o intamplare, sau este oglinda vietii noastre, pentru a ne dovedi cat suntem de trecatori?

Devenim adolescenti, mereu grabiti sa facem ceea ce adultii uita ca le placea si lor. Fugim la scoala, fugim in parc cu persoana iubita. Cei mai curajosi fugim chiar de acasa pentru a fi liberi. Fugim de parinti, convinsi fiind ca minciuna prieteniei este singurul adevar.

La maturitate fugim la munca, fugim la serbari scolare, fugim la petreceri, la film, in vacante. Fugim chiar intr-o vizita grabita la parintii care plang si cand sosim si cand plecam. Dar suntem prea prinsi in fuga noastra nebuna ca sa simtim ca viata ne fuge printre degete si ca nimeni nu ne daruieste timp. Noi suntem nisipul din clepsidra. Aceasta este esenta vietii.

Batranetea este frumoasa atunci cand regine sunt amintirile frumoase si nu regretele. Ce ironie, sa avem timp atunci cand nu mai putem face tot ce vrem cu el! Balamalele scartaie oricat ar fi de unse, nu mai putem sa fugim nici macar de noi. Traim asteptand sa vedem ce urmeaza dupa ultima respiratie. Unii cu teama, altii senini.

Prinsa in tumultul vietii pe care nu am cerut-o, dar o pretuiesc si mi-o doresc dupa sufletul meu, stiu ca un lucru cu siguranta nu il fac pe fuga. Eu nu iubesc pe fuga! Pentru ca tot ceea ce este facut in graba dureaza putin. Traiesc iubirea ca si cand ar fi ultima cina. O savurez, o astept, o mangai si abia apoi o sarut. Rad cand iubesc, mai si plang uneori. O accept cu tot ce are ea de oferit. Voi, cum iubiti, tot asa cum traiti, pe fuga?

128 Vizualizări