Scrisoarea ei

Sunt apă, sunt foc, sunt vânt…sunt vers din poezia pe care o scriem împreună zi de zi. Nu există zori și apus, doar clipă ruptă din noi.
Râd, plâng, tac, privesc. Îmi este suficient să știu că exiști. Nu-ți simt respirația…o trăiesc. Închid ochii și exiști.
Trăiesc totul fără acel DACĂ ucigaș de fericire.
Și nu e ușor să înțeleg cum ești! Vulcanul este blând în comparație cu tine. Oceanul este mic atunci când mă gândesc la sufletul tău. Cerul senin este mai puțin albastru decât privirea ta. Și-ți pasă de gândurile mele, de lacrimile care mă dor. Și-mi chemi zâmbetul rătăcit în mine.
Și ai răbdare, înțelegând cum sunt:țâfnoasă, orgolioasă, cu capsa pusă din senin, sensibilă și uneori nedreaptă cu mine.
Tu zâmbești și mă oprești din a fi cea care stăpânește. Mi-ai pus biciul în cui și-l lași acolo să-l privesc, să știu cum eram și să nu uit cum vreau să fiu.
Mă învârt în jurul meu, îmi răscolesc amintiri și vise risipite. Sunt precum o rază de soare aruncată în gol din cer. Nu ard, nu încălzesc, nu luminez.
Este timpul pentru azi. Este timpul pentru noi. Îmi este dor și când ești. Înnebunesc? Nu, iubesc!
Și așa se încheie scrisoarea ei pentru EL. Sunt doi fericiți! Iubiți și voi. Viața este goală fără iubire.

121 Vizualizări