Și vrăjitoarele…

Și vrăjitoarelor li se face dor. Își bagă mătura în revizie tehnică și stau tolănite în hamac. Închid ochii și visează fără ca somnul să le cuprindă. Clocotesc în propriile gânduri. Le îngheață teama care le paralizase până atunci chiar și cea mai plăpândă aripă de libertate.
Și vrăjitoarele pot cădea sub negura unui blestem. Cărbunii arși le-au mistuit sufletul, făcându-le prizonierele nopților nesfârșite. Se eliberează prin iubire, prin forța sărutului și dulceața îmbrățișării.
Și vrăjitoarele pot iubi, pot spera, pot fremăta de dorință. Par bipolare în lupta cu Noul intens al cărui sărut le devine pecete. Rup colivii care le erau orizont. Și văd cum aurul le era rugină.
Și vrăjitoarele sunt femei. Fumează în noapte printre vorbe și povești. Se sparge paharul în care își înecaseră trecutul. Din cioburi se nasc lacrimi, dar nu de durere, ci de suflet smuls din rădăcini putrezite.
În fiecare din noi e o vrăjitoare…cu ochi ca apa în care se reflectă pădurea…cu cer senin în suflet și cu un viitor dorit.
Și vrăjitoarele mor, dar nu azi. Mor fericite pentru că au gustat iubirea.

80 Vizualizări