PNL-istul Miauu-țescu doarme în păpușoi?

Ce este, atâta liniște, frate, la PNL Argeș? Păi, sunteți pe val și voi sunteți triști de parcă v-a murit cocoșelul în cuibar, strangulat cu șlițul?
Speram să-l văd pe președintele filialei Argeș transformându-se în Tarzan. Mi-l și imaginez atârnat prin pădurea Trivale de o creangă,viu și plin de putere în lupta cu dușmanii. Când colo, el a devenit un veritabil Miauu-țescu. Se linge pe botic motănelul de lăptic cu miere, se adâncește comod în perna pufoasă a puterii și miauuuu.
Îl luase cu transpirații și sughiț când se zvonea că alunecă pe gheață după ce îl lovește frontal schimbarea din vârful partidului de la Argeș.
O tot lălăie cu alegerea candidatului pentru primărie. Zici că e o fată mare care abia a descoperit vibratorul.
Stimabile Miauu-țescu, omul vrea să știe pe cine va putea vota! Lasă, naibii, zestrea și căutatul în papuci, și zi-ne pe cine ar putea alege de la voi piteștenii.
Stând așa pe vine în tufiș nu faceți altceva decât să dați dovadă de neîncredere și slăbiciune. Da, mai sunt și ceilalți, care văd că s-au cam înnodat sforile de la atâta tras de ele în toate direcțiile.
Așadar, aștept cu nerăbdare să ne anunțe Miauu-țescu pe cine ar vrea să se pună ștampila în marea luptă de idei, principii și proiecte.
Evident, sper că Miauu-țescu are și simțul umorului și nu se va botoși pentru acest pamflet.
Vă salut cu un veritabil ” Miau ” PNL-ist argeșean.

456 Vizualizări