Ce voi face de acum inainte?

Ieri am fost turista in Trieste. Asa obisnuiesc atunci cand pot, sa imbin utilul cu placutul. Scopul si durata vizitei: inscrierea la facultate a fiului meu cel mare, Denis, si am stat atat cat am vrut noi, pentru ca deocamdata se poate. Am vrut sa intru si la Catedrala ortodoxa Sfantul Spiridon, dar era inchis pentru pauza de pranz. M-am indepartat zambind, convinsa fiind ca Dumnezeu m-a vazut ca Il cautam.

Este ultima mea vara in care timpul imi este prieten. Apoi, gata cu distractia, la munca, Ramo! Am specificat acest lucru pentru ca ajunge cat mi s-a spus ca sunt invidiata pentru ca imi traiesc viata ca pe o ultima vacanta.

De 6 ani am ales sa fiu mama si atat. Asta de cand pustiul meu cel mic, Lorenzo, si-a facut cuib in trupul meu, in sufletul meu si in timpul meu. Opriti ceasul, va rog, pentru ca fericirea aceasta sa nu se mai opreasca! As fi vrut sa-mi gasesc un job acasa, acolo unde radacinile mele sunt mereu udate cu amintiri si sentimente, iar seceta nepasarii nu imi usuca dragostea de tara. Dar se pare ca Romania nu are nevoie de mine.

Pot spune ca acest blog, RAMONiA, este cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata. Imi hraneste sufletul, este sacul de box al nervilor mei, leaganul dorului si puntea spre patria mea. Multumesc, Traian Paparete, pentru ca ai crezut in mine si in forta si pasiunea scrisului meu!

La inceput eram doar R.V. Apoi a prins contur, dintr-o soapta in suflet, numele actual al blogului. Si am inceput sa ma regasesc in acest ecou. Regret ca nu am putut sa scriu in mod constant, dar inspiratia nu merge mereu la pas cu mine pe poteca gandurilor. Uneori sunt prea trista, alteori exuberanta se face scut de idei. Exista si momente in care nervii si dezamagirea taie atat de adanc incat pur si simplu nu pot scrie, iar tacerea devine singura reactie.

Aseara am adormit intrebandu-ma: ce voi face de acum inainte? Nimic nu se contureaza clar, nici un proiect nu se inalta precum un turn in desert, visele au amortit dezgolite, iar eu ma balansez in cautarea propriului echilibru. Mi se spune des ca pot mult, dar se pare ca motorul meu cu reactie da rateuri. Asa ca trag aer in piept si astept. Imi tot rasuna in minte un gand: ” deocamdata am dimineti cu tine in mine in gand. ”

Un lucru este cert. Niciodata nu voi inceta sa scriu, pentru ca ar insemna sa ucid poate singurul lucru frumos din mine. Raman RAMONiA .

208 Vizualizări