Competiție sportivă națională la Pitești

Campionatul Național de ASHIHARA KARATE se va desfășura anul acesta la Pitești în perioada 8-10 decembrie. Timp de trei zile, la Sala Polivalentă Pitești Arena, aproape 500 de sportivi își vor demonstra măiestria în practicarea acestui sport de contact.

În prima zi a competiției, joi, 8 decembrie, la ora 10, va avea loc ceremonia oficială și defilarea concurenților de la toate cluburile de Ashihara Karate din țară, moment care va marca și inaugurarea Salii Polivalente Pitești Arena. Tot în aceeași zi vor urma competițiile de Kata și de Kumite New Style.

Vineri, 9 decembrie, startul competiției se va da la ora 9. Se vor desfășura competițiile de Kumite Old Style, copii și cadeți. Cel mai tânăr concurent are doar 5 ani.

Sâmbătă, 10 decembrie, este dedicată tot luptelor, începând cu ora 9, Kumite Old Style, juniori, seniori și veterani. Veți avea ocazia să vedeți cum sportul ajunge la nivel de artă, fiind vorba de sportivi experimentați, cu ani și ani de muncă, tehnică și condiție fizică extraordinare chiar și la 54 de ani.

Ashihara Kaikan este un stil modern de karate de stradă, full conact, cu influențe din diferite arte marțiale, inclusiv Muaythay și Jujitsu. Acest stil de karate poate fi aplicat cu succes într-o luptă reală pe stradă cu mai mulți atacatori.

123 Vizualizări