M-am saturat!

M-am saturat sa vad oameni nemultumiti de clasa politica in jurul meu, dar care stiu doar sa fie indignati, iar dupa ce furia se potoleste sa uite ce vor cu adevarat. M-am saturat sa vad cat de usor vor oamenii sa darame orice, fara sa aiba cea mai vaga idee despre ceea ce vor sa faca apoi. Multi striga ca vor schimbare, dar putini isi doresc sa se implice activ si sa construiasca ceva. M-am saturat sa vad atatia pretentiosi care spun ca nu au pe cine vota si prin aroganta lor sa nu faca altceva decat sa ucida spiritul civic.Vreti democratie? Vreti o viata decenta? Vreti o tara fara coruptie? Vreti sistem de sanatate ca in tarile occidentale si un invatamant de calitate? Vreti autostrazi? Vreti o justitie corecta? Vreti o Romanie europeana? Atunci, dragii mei, nu este suficient doar atat! Trebuie sa ridicam capul si sa privim in sus, sa nu ne mai lasam calcati in picioare. Sa nu mai permitem ca incompetentii sa se creada stapanii nostri! Nu suntem o turma de oi! Trebuie sa actionam! Trebuie sa construim! Trebuie sa fim cetateni si nu doar buletine de vot bagate in urna la alegeri ca sa isi faca ei jocurile prin rotatie.

Dar pentru a realiza aceste lucruri trebuie sa ne implicam. Haideti sa valorificam puterea pe care o poate avea o comunitate! Organizati-va in grupuri civice pentru a crea alternativa partidelor politice. Identificati propriile obiective si indepliniti-le impreuna. In orase, in comune sau la nivel judetean, actionati pentru binele vostru, in mod legal, uniti de un spirit civic ce trebuie sa aiba suprematie intr-o societate.

Va veti intreba de ce spun asta. Pentru ca nu este suficient sa strigam in fata unor cladiri goale fara sa stim ce este de facut apoi. Nu un singur politician este vinovat, asa cum nici doar un partid politic nu trebuie sa devina tap ispasitor. Atat stanga cat si dreapta au avut un an de tranzitie cat era in functie Guvernul Ciolos. Atunci a fost ocazia lor sa se regrupeze, sa isi gaseasca valori noi in rand cu societatea aflata in plina transformare. Dar nu au facut-o! Nu au inteles ca ne-am saturat de ei, ca nu mai credem in ei. Sau poate nu le-a pasat.

Acum este randul nostru sa facem ceva. Sa construim. Daca nu incepem de la baza, pe plan local, niciodata nu vom ajunge in varf. Tot asa este si cu coruptia. Daca noi continuam sa toleram si sa alimentam coruptia mica, atunci coruptia mare ne va inghiti cu totul.

De cand cu Ordonanta 13 lumea s-a trezit. Oamenii au avut reactie si au iesit in strada obtinand victorii la care poate nici nu visau. Dar lupta continua. Cine si-ar fi imaginat vreodata ca in Pitesti, care se afla intr-un judet rosu-PSD vor iesi peste 4000 de oameni in strada in plina iarna? Dar s-a intamplat. Apoi flacara a fost pastrata cu stoicism si astfel a luat fiinta grupul civic #activAG. Acelasi lucru s-a intamplat si in alte orase. Si voi puteti face asta!

Trei cuvinte stau la baza reusitei noastre: implicare, perseverenta si unitate! Voi ce mai asteptati?

222 Vizualizări