Azi scriu despre mine

Sunt genul de persoana care se afectioneaza de oameni, nu de lucruri, nu de obiective de atins. Mereu am preferat sa-mi port amintirile frumoase cu mine, sa le mangai si sa ma bucur de ele, nu sa la rascolesc pentru a alunga ceva ce nu-mi placea intr-un anumit moment. Si niciodata nu am fost adepta ideii ca scopul scuza mijloacele. Pentru mine au contat intotdeauna foarte mult prietenii de suflet, cei care sunt atat de putini, incat au putut mereu sa se bazeze pe loialitatea mea.

Nu sunt o fire razbunatoare, chiar daca am un temperament coleric. Si cred ca orice om normal la cap prefera sa fie inconjurat de cei care spun lucrurilor pe nume, fara ambalaje sofisticate si linguseli inutile, de un penibil grosolan. Mi-am asumat intotdeauna ceea ce gandesc si niciodata nu mi-am modelat ideile dupa un alt calapod decat cel al sufletului meu.

Maturitatea m-a ajutat sa descopar dulcele gust al iertarii, taria asteptarii si puterea rabdarii. Pragurile de care nu de putine ori m-am izbit, nu au fost niciodata suficient de taioase pentru a ma dobori complet. M-am bucurat de fiecare lectie data de viata, si am invatat-o, nu am trecut-o cu vederea.  Am invatat sa-mi accept greselile si sa pot trai cu ele, neincetand sa incerc sa le repar pana nu am reusit sa o fac. Astfel, am putut sa nu le las loc regretelor in viata mea.

Niciodata, dar niciodata, gura lumii nu mi-a fost punct de reper. De ce? Pentru ca barfele sunt specifice oamenilor mici, care oricum nu vor putea vreodata sa construiasca ceva al lor. Iar pe cei care se grabesc sa judece nu i-am luat in seama, deoarece este usor sa-ti dai cu parerea atunci cand nu traiesti in pielea persoanei despre care vorbesti fara sa simti. De vorbe sunt in stare toti, de fapte insa, putini.

Sunt acea persoana care iarta raul, dar nu uita niciodata binele. Si poate ca tocmai din acest motiv nu am avut niciodata ambitii si nici scopuri. Traind dupa propriile reguli am reusit sa supravietuiesc in aceast teatru al vietii. Pentru mine nu exista punct, ci doar punct si virgula. Nu stim niciodata cat timp ne-a mai ramas, asa ca fiecare clipa traita trebuie sa fie motiv de bucurie si atunci cand credem ca suntem pe punctul de a claca, sa primim optimismul.