Ma auzi de acolo, Mircea?

Tacerea vocii tale imi canta o melodie de dor. Poti uita chipuri, momente, parfumuri si chiar emotii, dar vocea unei persoane dragi o porti cu tine dincolo de uitare, acolo unde doar bataile inimii se aud. O simfonie de emotii si amitiri creeaza aceste vibratii care pot fi tamburi, pian, vioara sau harpa, in fuctie de ce faceai atunci…dar amprenta data de suflet vocii ramane mereu aceeasi.

Te zaresc in mii de chipuri, iti vad tristetea sau zambetul pe fete care nu te cunosc. Iti citesc numele pe pereti si hartii nescrise de noi. Iti simt parfumul in incaperi pline doar de aer curat. Iti simt respiratia in bataia vantului. Dar vocea, oricat as cauta-o in disperarea dorului ce ma cuprinde, nu o gasesc nicaieri.

Aveai puterea sa ma privesti cu vocea ta, sa ma cuprinzi intr-un dans al vorbelor nespuse. Mergeam pe varfuri alaturi de tine, ca sa nu fac zgomot si sa-ti pot auzi pana in adancuri soaptele. Iar atunci cand radeam impreuna o faceam din tot sufletul, cu atata pofta incat nici nu stiam cand deveniseram o singura voce.

M-ai invatat atat de multe intr-un timp mult prea scurt ca sa-mi pot hrani sufletul de tine in despartirea neatingerii. Dar te simt. Te simt si cand mi-e bine si cand mi-e greu. Si ai crezut in mine atunci cand eu nu ma vedeam. Ai plecat prea grabit, iar dorul meu de tine este nestins.

Tu oare acum imi auzi vocea gandurilor? Ai compus o melodie din bataile inimii mele, asa cum scriai versuri traind fiecare cuvant? Acolo este fumatul interzis precum aici in baruri? Sigur nu, pentru ca altfel te-ai fi intors din cand in cand ca sa-ti savurezi o tigara. Mi-e dor, atat de dor cum doar de copiii mei mi se face atunci cand ei dorm.