Unde erai, tu, tata?

Sunt fiul ce ai fi putut avea, dar nici n-ai vrut, nici n-ai putut… Si totusi m-am nascut, dar nu, tu nu erai.
Stai linistit, nu de asta am tras primul urlet, ci pentru ca inca nu-mi fusese smuls sufletul din lumea cunoasterii si inca mai puteam vedea dincolo de oameni si de ceea ce simt. Imi priveam mama istovita dupa o nastere lunga, plina de chin si durere. Dar stai linistit, nu asta ma inspaimanta. Nici macar suferinta ei in calatoria vietii departe de tine nu era pentru mine motiv de disperare. Stiam ca nu se va rataci si va gasi forta in mine.
Plangeam pentru tine, tata! Pentru neputinta ta, pentru lasitatea ta, pentru toate lacrimile inecate in profunzimea sufletului tau cuprins de ceata nepasarii.
Am crescut, tata! Dar tu nu ma vezi. Stiu insa ca ma cauti in adancul tau si ca-ti gasesti apoi singur scuze ipocrite pentru a-ti alunga sentimentul de vinovatie. Nu te condamn.
Sunt mare, tata! Incepe sa ma doara absenta ta. Pentru tine cum e? Unde erai cand invatam sa rad? Ce faceai cand ma impiedicam in primii pasi? Langa cine dormeai cand eu tresaream noaptea in somn, descoperind puterea primelor vise? Am invatat sa nu te mai astept.
Iubesc pentru prima data, tata! As vrea sa-ti povestesc, dar tu nu esti. As vrea sa-ti spun cat e de frumoasa, cum ii straluceste parul sub mangaierea soarelui, cum a fost primul sarut pe o banca din parcul meu preferat. As vrea…as vrea sa fii aici, tata! Sa ma inveti sa fiu barbat, sa fiu demn, sa fiu curajos, sa stiu ce sunt respectul si responsabilitatea. Dar nu poti, tata…
Am devenit tata, tata! Am fost acolo cand se nastea fiul meu. Am inteles miracolul vietii. Am tinut-o de mana pe sotia mea. Stii, fata frumoasa pe care am sarutat-o pe o banca in parcul meu preferat. Ne-am regasit dupa ce am terminat facultatea. Si am plans, tata! Dar nu ca atunci cand m-am nascut… Ci de fericire ca pentru mine nu va plange niciodata fiul meu inca din prima clipa a vietii sale.
Mi-e dor de tine, tata! Mi-e dor fara sa te fi cunoscut. Dar toata viata te-am simtit si te-am iubit. Sunt batran acum. Sunt bunic. Tu esti o stea. As vrea sa ti aduc o floare la mormant, tata. Sa putem vorbi macar acum cand tacerea vesnica ti e grai. Dar nu pot, tata! Nu stiu unde ti-e mormantul. Nici ziua cand te-ai stins n-o stiu.
Mai e putin si vin la tine si te voi intreba: Unde erai, tu, tata? Si abia atunci te voi putea imbratisa pentru prima data, pentru ca si stelele pot face asta.