Cine sunt eu…

Azi am ales sa va scriu despre mine. Ramona, femeia care isi da jos masca. Pun in cui aroganta, pragmatismul, sensibilitatea, pentru ca am si din aceasta din plin, gelozia o ascund sub pres, iar posesivitatea o invat sa zboare spre stele. Dorinta de razbunare o inchid in beci, iar egoismul este si el sub lacat, in mansarda. Pasiunea, cea care mereu m-a ars pana la consum total aproape, o las sa priveasca tacuta, fara sa puna intrebari sau sa comenteze.Sunt un nud in penumbra. Singura lumina care ma mangaie este propria constiinta. Si amintirile incep sa se rostogoleasca incet, precum lava unui vulcan. Ard tot ceea ce intalnesc in calea lor.

Ma vad copil. Puritatea mea naste intrebari. Curiozitatea invinge  orice teama. Si nu vreau sa plang. Nu vreau sa fiu vazuta trista, nu vreau sa pierd nici o lupta cu mine, pentru ca pe
cele cu cei din jur le-am castigat deja. Si m-au facut sa zambesc aceste mici victorii? Nu!

Acum sunt adolescenta. Visez la marea iubire si culmea, imi imaginez o familie si ca simbol al ei, o fata de masa in patratele rosu cu alb. Flori pe masa si copii razand. Le-am obtinut? Da! Inclusiv fata de masa mult visata.

Am devenit adult prea repede. Mama si sotie la 19 ani. Studenta cu copil mic. Dar fericita si mai curajoasa decat as putea fi la intalnirea cu un martian. Si nimic nu a fost din intamplare, pentru ca mereu am stiut clar ceea ce aleg, decid si-mi doresc. Nu conteaza ca apoi am divortat. Eram mama unui copil minunat facut din dragoste. Si bine am facut! Sunt acum mama unui baiat de 18 ani.

Timpul a trecut si mi-am facut curaj sa ma recasatoresc. Viata m-a purtat departe de tara pe care o iubesc mult. Nordul Italiei mi-a oferit o a doua sansa. M-a calit, m-a educat, m-a intarit.

Acum 4 ani am devenit iar mama. Inca un baiat mi-a readus zambetul pe buze si o sclipire in priviri, pe cre nu o au nici macar diamantele. Si cat de frumoasa este lumea privita prin ochii sai!

In tot acest timp despre care v-am povestit, am lucrat in presa, am fost educatoare in Italia, vanzatoare, ospatarita, casiera, apoi iar in presa in Romania, am urmat cursurile a doua facultati intrerupte si terminate apoi cand am simtit ca e momentul lor. Am scris o carte. Am calatorit. Am iubit cu un patos mai mare decat aura unui inger. M-am revoltat in strada pe motive ce pareau politice dar in esenta lor erau doar nemultumiri de principiu ale unei societati care nu vrea sa se lase ucisa.

Uitandu-ma la viata mea, as fi o ipocrita sa ma vait si sa fiu nemultumita. Am avut intotdeauna sprijinul parintilor care chiar daca nu au fost mereu de acord cu mine, nu mi-au intors niciodata spatele. Nu am fost tinuta in puf si nici nu am primit totul pe o tava de argint. Am muncit, m-am zbatut, m-am ridicat atunci cand am cazut si mereu am mers mai departe. Secretul meu? Nu am privit niciodata doar ziua de azi. Mereu in viata mea a fost loc pentru maine.

Vreti un sfat de final? Fiti iubire! Pentru ca ea e singura care daca este izvorata din adandul sufletului nu moare niciodata, nici macar atunci cand credeti ca s-a stins. Ea sta acolo in voi si mocneste asteptandu-si momentul.